Introducere in E-Learning/Invatarea prin mijloace electronice

Principii de baza


Termenul de “e-Learning” a aparut relativ recent, mai exact in noiembrie 1999, cand a fost folosit de Elliot Masie la Conferinta TechLearn tinuta de el la Disneyworld. Se refera la invatarea cu ajutorul Internetului sau a altor medii electronice si este considerat o forma de invatare la distanta, avand in vedere ca permite accesul studentilor la materiale si teme de invatare, desi ei nu se afla fizic intr-o locatie a scolii. 

E-learning a inceput sa fie folosit considerabil in ultimul deceniu si chiar mai devreme de catre organizatii care doreau sa isi instruiasca angajatii, dar si de catre persoane care doreau sa isi imbogateasca cunostintele si sa isi dezvolte abilitatile. Puteau fi parcurse multe programe educationale gratuite si cursuri de calificare online puteau fi absolvite cu ajutorul Internetului.

Recent, raspandirea rapida a virusului COVID-19 a determinat o multitudine de provocari, in afara de problemele de sanatate uriase pe care le-a generat Una dintre cele mai mari provocari este legata de educatie, avand in vedere ca scolile, colegiile si universitatile au fost nevoite sa isi inchida portile pentru o perioada de timp nespecificata.
Intregul proces de invatare se desfasoara acum online, iar educatorii sunt nevoiti sa deprinda noi abilitati sau sa le perfectioneze pe cele existente, pentru a putea face fata noilor abordari ale activitatii de instruire. 

La inceperea utilizarii e-learning in procesul de predare, trebuie luate in considerare doua aspecte majore:
 Organizarea si conceperea materialelor pentru invatare  
 Implicarea si motivarea studentilor in timpul activitatii de predare propriu-zise



Organizarea si conceperea materialelor pentru invatare   

Avand in vedere faptul ca e-learning este diferita de modul traditional de predare la clasa, materialele create pentru mediul de invatare electronic trebuie sa fie concepute intr-o astfel de maniera incat sa faciliteze obtinerea rezultatelor de invatare preconizate. Dezvoltarea tehnologiei ofera o multitudine de alternative dintre care unele pot fi selectate si inglobate in procesul de invatare, pentru a face continutul suficient de atractiv si interesant pentru studenti.  

Conform lucrarii lui Richard E. Mayer, “Multimedia Learning” (Invatarea multimedia), exista cateva principii de baza care influenteaza conceptia si structura prezentarilor multimedia.

Aceste principii de utilizare a mijloacelor multimedia in e-Learning sunt aplicabile in crearea de continut e-Learning de valoare si pot fi considerate drept orientative pentru multi dezvoltatori care se ocupa cu introducerea mijloacelor multimedia in e-Learning.

1

Principiul coerentei

Acest principiu precizeaza faptul ca studentii invata mai bine atunci cand sunt eliminate cuvintele, imaginile si sunetele ne-esentiale, decat atunci cand acestea sunt pastrate. Elementele importante trebuie selectate cu atentie, in timp ce elementele care produc dezordine ar trebui evitate, astfel incat studentul sa se poata concentra pe cateva elemente esentiale care sunt necesare si sa nu fie distras de elemente inutile.

2

Principiul semnalizarii

Acest principiu inspira dezvoltatorii in structurarea corespunzatoare a continutului pentru invatare. Materialul ar trebui sa inceapa cu prezentarea conceptelor simple in primul rand, apoi sa treaca la elemente mai complexe, iar partile importante din continut ar trebui semnalizate corespunzator prin recapitulare sau prin alte mijloace. Acest lucru ajuta la o mai buna procesare a materialului si retinerea elementelor esentiale.

3

Principiul redundantei

In producerea materialelor pentru e-learning, este esential sa retinem faptul ca studentii prefera sa intalneasca doar 2-3 elemente multimedia in acelasi timp. De aceea, este mai bine sa includem fie elemente grafice +naratiune sau animatie + naratiune, decat sa facem un amestec din toate elementele – text combinat cu grafice, animatie si naratiune.

4

Principiul Multimedia

Este un fapt real acela ca studentii prefera sa invete mai mult din combinatiile de text si poze, decat doar din text. Este important si convenabil sa includem imagini grafice, cum ar fi diagrame sau capturi de ecran, in eLearning.

5

Principiul proximitatii spatiale

Acest principiu afirma ca studentii prefera sa le fie prezentate pe ecrane texte si imaginile corespunzatoare dispuse in apropiere unele de celelalte, si nu indepartate. Aceasta ordonare simpla poate creste semnificativ impactul asupra invatarii, deoarece studentii asimileaza textele si imaginile impreuna, astfel intelegand intregul concept.

6

Principiul proximitatii temporale

In spiritul principiului anterior, acest principiu afirma ca studentii prefera ca textele si imaginile corespunzatoare sa fie prezentate mai degraba simultan, decat succesiv. Acest aspect ajuta studentii la o mai buna intelegere a conceptului ca intreg.

7

Principiul segmentarii

Baza acestui principiu este faptul ca studentii invata mai bine dintr-o lectie plina de elemente multimedia daca aceasta este organizata in portiuni ce pot fi asimilate de cursant in ritmul propriu, decat atunci cand este prezentata in intregime, neintrerupt. Fluxul de informatie trebuie sa fie intrerupt prin pauze adecvate, pentru a oferi cursantului timpul necesar de procesare si intelegere a materialului. Un curs e-Learning care are un ritm echilibrat va fi, fara indoiala, mai reusit decat un curs cu un ritm foarte rapid.

8

Principiul pre-instruirii

Acest principiu sustine ca studentii beneficiaza cel mai mult de pe urma unei lectii multimedia atunci cand sunt familiarizati cu numele si caracteriticile principalelor concepte. Astfel, daca prezentati concepte noi, numele si titlurile subiectelor-cheie vor trebui comunicate la inceput, in primele secvente, pentru a va asigura ca studentii s-au obisnuit cu ideea continuarii insusirii acelor cunostinte.

9

Principiul personalizarii

Acest principiu afirma ca este preferabil sa includem secvente audio in stilul informal decat in cel formal. Acest lucru ajuta studentul sa creeze un mediu mai confortabil, insa ii creste si nivelul atentiei, deoarece invatarea este informala si libera de constrangeri.

10

Principiul vocii umane

Acest principiu afirma ca studentii invata mai bine atunci cand naratiunea in lectiile multimedia este efectuata de o voce umana, prietenoasa si nu de o voce sintetica, de robot. Desi naratiunea sustinuta de voce generata de robot poate fi disponibila si poate fi si o optiune mai putin costisitoare, este mai bine ca naratiunea care dubleaza imaginile sa fie efectuata de o voce umana, pentru a mentine interesul cursantilor de a asculta si a invata.

 Implicarea si motivarea studentilor in timpul activitatii de predare propriu-zise

Majoritatea profesorilor vor sustine opinia conform careia este mai dificil de mentinut atentia studentilor in interactiuni online decat in clasa, dar daca lectiile sunt planificate corespunzator si centrate pe studenti, lucrurile pot deveni simple.

Fara indoiala, dupa adoptarea acestui nou mediu de lucru, profesorii vor fi impresionati de flexibilitatea si interactivitatea oferite de acesta si, in aceeasi masura, de rezultatele obtinute.


Cheia secreta a succesului pare sa fie in principal asigurarea implicarii audientei pe parcursul lectiei. Daca audienta este implicata, va fi si activa. Clasa va deveni un mediu vibrant care va incuraja rezultatele si tipurile de comportamente pe care doriti sa le obtineti. 


Toate acestea sunt posibile cu ajutorul unui plan de predare online conceput din start intr-o nota distractiva. Astfel foarte repede implicarea devine motivatie, iar motivatia devine foarte repede obicei.
In acest sens, regasiti in cele ce urmeaza un set de 13 “ponturi” (sau, mai degraba, “sugestii”), extrase din https://www.growthengineering.co.uk, care va pot fi de folos in „aventura” dumneavoastra de predare online .

1

Alege instrumentul adecvat si testeaza-l

Inainte de a incepe primul curs online, ar trebui sa identificati un instrument facil pentru video conferinte care sa faciliteze conectarea intre dvs. si studenti. La momentul acesta sunt suficiente optiuni dintre care puteti alege (de exemplu Zoom, Webex, Adobe Connect, Google Hangouts si altele). Cu toate ca multe din aceste instrumente au variante gratuite, e posibil sa fie nevoie sa optati pentru un abonament cu plata pentru a beneficia de servicii optime si adecvate in asigurarea conectarii cu studentii dvs. Dupa ce ati selectat un instrument, asigurati-va ca ati invatat cum sa il utilizati corespunzator.Trebuie sa va familiarizati cu acest instrument pentru a putea sa le oferiti studentilor dvs. asistenta si suportul de care ar putea avea nevoie, pentru a va asigura fluenta in activitate.

2

Trimiteti invitatii si instructiuni clare

Dupa ce stabiliti ora de curs, pasul urmator este sa trimiteti invitatiile catre studentii dvs. De regula, acest lucru se face prin intermediul instrumentelor pentru videoconferinta. Invitatia trebuie sa cuprinda o agenda a intalnirii, instructiuni de conectare si o lista de materiale pe care studentii trebuie sa le aiba la indemana.

Daca sunt solicitati sa utilizeze camerele web sau microfoanele in timpul sesiunii de curs, trebuie sa fie informati despre acest lucru pentru a avea posibilitatea sa se pregateasca in mod adecvat.

Cu putin timp inainte de a incepe cursul (aproximativ 15-minute), trebuie trimis un mesaj de reamintire, pentru a se asigura ca instructiunile de conectare le sunt accesibile. 

3

Ramaneti in siguranta

Avand in vedere ca in ultima perioada utilizarea videoconferintelor a atins cote foarte inalte, au fost facute analize amanuntite referitoare la securitatea oferita de instrumentele de videoconferinta. Anumite masuri pot si trebuie sa fie luate pentru asigurarea protectiei profesorilor si elevilor in timpul activitatilor educationale. Se recomanda urmarea pasilor de mai jos in vederea asigurarii sigurantei pe durata sesiunilor de studiu online:
- Invitatiile pentru intalnirile la cursuri nu trebuie afisate pe forumuri publice.
- Folositi protectie cu parola pentru aceste intalniri.
- Utilizati optiunea de ‘Waiting Room’ (anticamera) pentru supravegherea persoanelor care se conecteaza la aceste intalniri.
- Asigurati-va ca ii cunoasteti pe toti participantii din „incaperea” virtuala.
- Asigurati-va ca stiti cum sa mentineti controlul (si sa eliminati) participantii. 

4

4) Aratati-va chipul

O voce care nu este asociata unui chip nu este la fel de antrenanta cum ar fi urmarirea persoanei pe parcursul activitatii desfasurate de aceasta. Asadar, profesorul ar trebui sa activeze camera si sa se implice in comunicarea directa cu studentii sai. Trebuie sa va asigurati ca vorbiti direct catre camera pentru a le mentine nivelul de atentie, deoarece este demonstrat ca in acest mod se asigura o conectare mai personala cu studentii dvs.

Lucrurile, insa, nu se opresc aici. Profesorul nu trebuie sa se pozitioneze nici prea aproape, nici prea departe de camera. De asemenea, el trebuie sa verifice calitatea luminii si a sunetului asigurat de camera. Prin eliminarea acestor factori de distragere a atentiei, va sprijiniti studentii sa se concentreze in directia corecta. 

5

Stabiliti regulile de baza

Orele de curs online eficiente necesita o strategie de predare.Este nevoie de o structura clara, iar structura implica reguli. Existenta unor reguli de baza clare stabileste nivelul de asteptari pentru studenti si ii incurajeaza sa ia in serios orele de cursuri online.

Aceste reguli ajuta la limitarea intreruperilor inutile si a momentelor de neatentie, asigura un mediu de invatare sigur si ofera perspective egale de participare pentru toti studentii.

Ar trebui discutat cu studentii si subiectul comportamentului corect (eticheta) online, iarasteptarile profesorului trebuie clarificate corespunzator in ceea ce priveste:
- Modalitatea in care studentii pun intrebari.
- Daca ar trebui sa fie in modul ‘mute’ in timpul in care asculta.
- Daca li se permite sa utilizeze functia ‘Chat’. Si daca da, care sunt limitarile impuse pentru acest lucru?
Recomandarea noastra este sa faceti o lista de reguli de baza, pe care sa le parcurgeti impreuna la inceputul fiecarei sesiuni de curs.  

6

Urmati principiile Microlearning (invatarea in secvente mici)

Atentia studentilor poate fi mentinuta pentru un interval de timp limitat, iar acest lucru a fost experimentat si convenit de catre marea majoritate a profesorilor. Expertii in dezvoltarea copilului fac observatia ca durata de mentinere a concentrarii variaza in functie de varsta copilului.

De exemplu, un copil in varsta de 6 ani se poate concentra pe un subiect intre 12 si 18 minute, pe cand un copil in varsta de 12 ani se poate concentra intre 24 si 36 minute. Atunci cand pregatiti planul lectiei, trebuie sa luati in considerare varsta cursantilor.

Principiile microlearning pot fi utilizate pentru a-i ajuta pe cursanti sa ramana concentrati. Aceste principii recomanda impartirea continutului in unitati mici, care pot fi asimilate mai repede si mai usor. Asadar, subiectele mari se impart in elemente mici, si se concepe un plan pentru comunicarea fiecarui element in parte.
Se poate obtine un nivel de concentrare mai bun prin utilizarea unei succesiuni de medii, pentru obtinerea efectului de diversitate in cadrul lectiei. Alternarea dintre comunicarea unui nou concept, prezentarea unui video, lansarea unor intrebari si stabilirea de deductii pe baza raspunsurilor, utilizarea de jocuri educationale si chestionare genereaza interes si mentine nivelul de concentrare al cursantilor.   

7

Inregistrati-va lectiile

Inregistrarea sesiunilor de cursuri online se poate dovedi o practica convenabila din mai multe motive. Aceste inregistrari pot fi utile pentru studentii care nu au reusit sa participe la curs, astfel ca vor putea sa isi completeze intr-o oarecare masura informatiile care le lipsesc prin vizionarea inregistrarii.

Ar putea, de asemenea, sa fie utile pentru recapitularile materiei de catre studenti, insa se pot dovedi folositoare si pentru profesor, in scopul autoevaluarii si imbunatatirii activitatii. 

8

Verificare periodica

Profesorul ar trebui sa intre in legatura cu studentii sai la intervale regulate. Ar trebui sa se asigure ca acestia au inteles ce s-a predat pana la un anumit moment, prin intrebari antrenante, precum si prin solicitarea unor raspunsuri ulterioare din partea cursantilor.

Este esential sa ne asiguram ca studentii nu au ramas in urma in timpul orelor online si este la fel de important sa stabilim modul in care vor proceda studentii in cazul in care nu au inteles pe deplin anumite elemente din lectie.

Profesorii pot utiliza si optiunea votului din instrumentele de videoconferinta, deoarece majoritatea acestora contin optiunea respectiva. Astfel profesorul poate reusi sa stabileasca nivelul de cunostinte al cursantilor pe un anumit subiect, inainte de a trece la subiectul urmator din planul lectiei.  

9

Monitorizati optiunea Chat 

Multe instrumente de videoconferinta au si o optiune de “chat” (conversatie) care poate fi utilizata de catre participanti pentru a conversa intre ei. Profesorul poate decide daca si in ce mod aceasta optiune va fi utilizata in timpul orelor de curs online.

Trebuie trasate indicatii clare referitor la modul in care va fi utilizata optiunea “chat”. Profesorul trebuie sa monitorizeze utilizarea regulilor de ortografie, gramatica si punctuatie de catre studenti si trebuie sa se asigure ca nu este permisa folosirea limbajului instigator sau nepoliticos. Zona de ”Chat” trebuie verificata periodic, deoarece poate fi utila in monitorizarea nivelului de atentie si a celui de cunostinte.  

10

Ofera activitati interactive

Profesorii ar trebui sa includa activitati interactive in orele lor de curs online si ar trebui sa elimine, pe cat posibil, pasivitatea studentilor. Cateva exemple de astfel de activitati sunt: activitatile pentru destinderea atmosferei, prezentari, jocuri de cuvinte incrucisate, sesiuni de brainstorming, jocuri, evaluari intre colegi, chestionare si chiar excursii virtuale in teren.

Trebuie acordata o atentie speciala implicarii tuturor studentilor in activitati, inclusiv a celor mai putin extrovertiti decat colegii lor. Dupa analizarea diverselor activitati, profesorul va putea selecta pe cele mai adecvate pentru studentii sai. Profesorul poate conduce mai multe activitati de acest gen in mod simultan, prin instrumentele pentru videoconferinte.  

11

Teme si impartire pe grupe

La fel ca si in cazul cursurilor traditionale, in timpul cursurilor online profesorul poate sa imparta o clasa mai numeroasa in grupuri si sa repartizeze diverse teme fiecarui grup. Acest lucru functioneaza bine de cele mai multe ori, deoarece incurajeaza implicarea colegilor, stimuleaza mentoratul si impulsioneaza creativitatea. In plus, cele mai multe instrumente de videoconferinta au optiunea de “breakout room” [optiune de lucru simultan in grupe mici] - ( Zoom, de exemplu, permite desfasurarea a pana la 50 de sesiuni distincte/sedinta).

In calitate de gazda, profesorul va putea sa se comute de la o sesiune la alta, dupa cum considera necesar, pentru a verifica progresul activitatilor. Studentii discuta in cadrul grupului lor despre subiectul temei alocate, apoi se intorc in sesiunea principala si isi prezinta concluziile. Cu toate ca va necesita configurare intr-o oarecare masura, aceasta este o tehnica din portofoliul profesorilor care s-a dovedit intotdeauna utila.  

12

Exploreaza alte instrumente gratuite

Exista o mare varietate de instrumente care pot fi folosite pentru a castiga interesul si entuziasmul studentilor in timpul invatarii online.

De exemplu, Animoto permite studentilor crearea unui video de 30 de secunde din informatiile pe care le-au invatat. De asemenea, mai pot fi folosite instrumente de tip word cloud, chestionare sau jocuri didactice pentru captarea interesului cursantilor.

Pot fi implementate in cursurile online si anumite jocuri de constructie. Exista multe cercetari care indica faptul ca jocurile sunt instrumente de implicare benefice. Acest lucru se aplica in special la profesorii care au investit timp in pregatirea unei strategii proprii de jocuri bazata pe cunostintele pe care le au despre studentii lor.

Un exemplu ar putea fi utilizarea unui instrument online gratuit de producere a unor insigne pentru a oferi insigne virtuale studentilor care pun cele mai adecvate intrebari. Sau ar putea fi utilizata o tabela de marcaj virtuala sau clasament bazata pe rezultatele la chestionare, iar profesorul va trebui sa aiba grija sa o actualizeze periodic, pentru a evita demotivarea sau lipsa implicarii. 

13

Solicitati Feedback de la studenti

Profesorii ar trebui sa solicite in mod regulat feedback de la studentii din mediul online. Acest lucru ajuta profesorii sa se asigure ca au acoperit necesitatile audientei iar metodologia poate fi imbunatatita.

Pentru un profesor care a inceput sa tina cursuri online recent, feedback-ul este intr-adevar, foarte util, deoarece ii ofera ocazia de a rezolva anumite aspecte, de a face mici schimbari si de a-si spori increderea in sine.

Exista mai multe moduri de a colecta feedback-ul; fie la sfarsitul sesiunii de curs online, prin e-mail sau prin emiterea unui chestionar nesemnat. Dupa ce rezultatele au fost adunate, profesorul va lua in considerare toate comentariile si se va asigura ca acorda importanta cuvenita fiecarui comentariu si dovedeste deschidere fata de nevoile de schimbare rezultate din feedback. 

Concluzii

Abordarea dezvoltarii digitale si trecerea la cursuri online poate genera neliniste. Pastrarea nivelului de interes poate fi mai dificila, avand in vedere faptul ca volumul de informatie pe care profesorii trebuie sa il proceseze inainte de a face acest lucru este foarte mare.


Insa exista aceasta oportunitate de a transforma limitarile fizice in posibilitati nelimitate de studiu si dezvoltare in mediul virtual. Tehnologia zilelor noastre face experientele de invatare mai accesibile, extrem de interactive si foarte atragatoare, cu conditia ca utilizatorii sa aiba dorinta , concentrarea si curiozitatea de a le parcurge. Asadar se confirma faptul ca eLearning este un instrument educational adecvat, nu doar pentru studentii din scoli ci pentru toate categoriile de cursanti, deoarece promoveaza conceptul de invatare pe tot parcursul vietii si dezvoltare a unei societati educative – in institutiile educative dar si in organizatii.


Odata cu cresterea accesului la internet si dispozitive mobile, utilizarea multimedia in eLearning devine din ce in ce mai mult o metoda populara si preferata de invatare in mediul corporatist, cat si in institutiile de educatie. Respectand aceste principii, o multime de elemente multimedia pot fi inglobate in eLearning, cu rezultate superioare.

Resurse

• “13 ponturi pentru profesori: Cum sa va faceti cursurile online amuzante”, publicat pe 12 mai 2020 pe site-ul https://www.growthengineering.co.uk;
• “10 Principii de planificare a utilizarii Multimedia In eLearning”, publicat pe 19 decembrie 2016 pe site-ul https://elearningindustry.com, de catre G-Cube Webwide Software Pvt Ltd
Puteti lua in considerare si:
• “7 ponturi pentru alegerea Multimedia pentru cursurile dvs. de eLearning”, publicat pe 5 mai 2014 pe site-ul https://elearningindustry.com, de catre Christopher Pappas


Proiect realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, în cadrul Programului Erasmus+
Conținutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului, iar Agenția Națională și Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care conținutul informației va fi folosit.

 This is an OPEN EDUCATIONAL RESOURCE created by SLIDE team within SLIDE Project. You are free to use, adapt, reproduce and share the work as long as you do not use it commercially and indicate the creator (SLIDE Project Team 2018-1-RO01-KA201-049382). More info HERE.